Compromisul

Compromisul poate modifica imaginea de sine.

Cand stim ca am facut ceva ce nu trebuia, desi puteam evita, ne desconsideram.

Pe moment gasim solutii mai usor de aplicat, dar, pe termen lung, meditand la acea situatie, ne dam seama ca altfel ar fi trebuit sa actionam.

Compromisul prezinta un contrast foarte puternic intre statutul personal actual, obisnuit, si imaginea de sine modificata prin acceptarea acestui compromis.

Aceasta modificare a coordonatelor imaginii de sine, atrage si o stare mentala ciudata, neplacuta, in care trebuie sa ne regasim argumentele pentru pastrarea statutului si a imaginii de sine.

Este o stare ciudata pentru ca trebuie sa ne impacam cu noi insine pentru ceea ce am acceptat sa pierdem constient si nevoit.

Foarte multe persoane sunt nevoite sa treaca prin compromisuri pentru a depasi o situatie.

Desi ceea ce facem a fost in beneficiul nostru, constiinta nu ne lasa sa ignoram ce am pierdut.

Chiar daca am rezolvat o problema si in exterior aratam ca suntem mandri de realizare, ulterior, privindu-ne in fata oglinzii, stima de sine scade daca stim ca nu am urmat calea cea dreapta si nu meritam ceea ce am obtinut.

Regretul sau multumirea depind de ce anume ne dorim, ce facem si ce obtinem. Constientizand abaterea de la principiile personale, ajungem sa fim nemultumiti chiar daca am rezolvat ceva.

Prin compromis rezolvam ceva si stricam altceva.

Este important sa-ti realizezi scopurile personale, dar si sa mentii un echilibru cu tine insuti/insati, o armonie in comportament si o imagine favorabila fata de ceilalti.

Dominanta - Oportunism - Privilegii

Societatea in care traim nu ne rezerva prea multe motive de liniste si implinire. Oamenii sunt intr-o permanenta goana pentru supravietuire, pentru avere, functii, legile au multe imperfectiuni, avem de suportat autoritati vulnerabile, incompetente, care ne sfideaza, si pe care le mai si platim.

Dominanta se face simtita peste tot, ca o regula a stabilirii ierarhiei.

A fi dominat si dependent = a fi o victima, o prada.

Omul este dependent de instinct, iar cand acesta nu este satisfacut, omul incepe sa aiba manifestari exagerate sau ciudate. Multe manifestari le putem constientiza si controla, dar unele vin din adancul nostru ancestral si nu le putem controla usor. Cel mai evident si influent instinct este dominanta, care apare ca un mijloc de supravietuire.

Dominarea poate fi directa si indirecta.
Dominarea directa se produce prin manifestari critice fatise, agresivitate si violenta verbala sau fizica. Ea poate fi sub forma de: conditionare subiectiva, impuneri, denigrari, amenintari, jigniri, injurii etc.
Dominarea indirecta se produce prin diverse tertipuri care pot facilita dominarea directa sau pentru a o mentine ascunsa. Ea are, deasemenea, multe moduri prin care se poate produce, cum ar fi: glume proaste, minciuna, parsivism, provocari, sicanari cu pretexte false, barfa acuzatoare ori denigratoare, sabotari, problematizari artificiale sau amplificate artificial etc.

Putem progresa fara sa dominam?
Depinde ce si cum dominam. Daca dominam inutil, regresam. Daca dominam ce si cum trebuie, progresam.

Uneori, din cauza orientarii eronate, avem tendinta de a incerca sa progresam prin exagerarea inutila a dominantei. Dominanta intr-un domeniu poate fi inutila pentru alt domeniu. Progresul intr-un domeniu de care suntem interesati implica anumite proceduri si artificii specifice pe care trebuie sa fim gata sa le executam. Imaginea exterioara, publica, a progresului, nu reflecta mecanismele care au condus la realizarea lui. Privit din interior, prin prisma compromisurilor care trebuie facute, progresul ar putea sa nu mai fie tentant in domeniul respectiv.

Dominanta a ajuns sa se manifeste sub multe forme care nu sunt violente, dar sunt agresiuni. Ea este un privilegiu conferit de atuurile sociale si se poate impune direct sau indirect.

Dominanta poate fi impusa oficial sau spontan, in grupuri informale. Ea permite exprimarea, promovarea cu prioritate in fata celor aflati in inferioritate. Dominanta este asociata cu superioritatea, dar, ea nu vizeaza toate domeniile. Persoanele dominante se considera superiori in toate domeniile. Ele profita de pozitia pe care o au fata de cineva intr-un domeniu pentru a-l domina si in altele.

Din dorinta de dominanta, oamenii accepta asemanarile doar cu cei superiori, dominanti, si resping asemanarile cu cei inferiori.

Fiecare persoana are propriile ei limite pentru a suporta diversele feluri de dominanta. Posibilitatea de compensare difera de la om la om, de la caz la caz. Conteaza experienta, sustinerea altor oameni, mijloacele financiare, materiale etc.

Oamenii cauta dintr-o nevoie instinctuala diferentele intre ei si ceilalti, pentru a identifica persoana care este dominanta. Ei urmaresc aspectele care ii diferentiaza, atuurile, privilegiile de care dispun ceilalti.

Atuurile sociale, privilegiile, nu sunt totdeauna rezultatul meritelor directe ale persoanelor care le detin.

O parte a societatii sufera de tot felul de dezechilibre pe care institutiile nu sunt capabile sa le rezolve, iar altii profita.

Sunt indivizi parsivi care profita de lucruri pe care ei nu sunt capabili sa le creeze. Ei fura informatiile si solutiile gandite de altii si nu numai ca le utilizeaza in folosul lor fara nici-o urma de recunostinta, dar le si prezinta ca si cum ar fi ale lor.

Oportunistii se lasa dusi de valul modei si artificializeaza continutul in favoarea formei. Uneori, de frica sa nu para slabi sau la un nivel mai jos decat cel al grupului, ei risca lucruri care le fac mai mult rau pe termen lung.

Creatorii raman marginalizati de cei care stiu sa se impuna fara merite si le exploateaza realizarile.

Atat in domeniul afacerilor cat si in politica, privilegiile se obtin prin oportunism si conditionare, mai mult decat prin recunoasterea valorii, ceea ce presupune o propulsare a persoanelor care pot fi dirijate si care sunt devotate si capabile sa serveasca scopurilor celor care ii sustin.

Sustinerea din partea altora este un important aspect al promovarii, dar ea presupune ceva ce nu orice caracter poate accepta: supunerea fata de cei care favorizeaza iesirea in public sub o anume marca, incarcarea imaginii persoanei cu simbolul unei formatiuni, declararea ca reprezentant.

Initial, oportunistii isi respecta sustinatorii, afiseaza o perfecta reprezentare a intentiilor acestora.
Promovarea presupune sustinere, iar sustinerea presupune compensarea prin intoarcerea favorurilor.

Oportunistii simuleaza ca executa ordinele celor care i-au propulsat, sunt de acord cu orice vor ei fara a-i contrazice, cel putin pana cand vor detine un statut stabil, independent.
Dependenta este singurul lucru care ii face pe oportunisti sa respecte. Cand scapa de dependenta (necesara initial), ei uita de principiile pe care au fost nevoiti sa le afirme pentru a deveni credibili.

In istorie si in fiecare zi gasim nenumarate exemple de privilegiati incompetenti, dar care au fost dispusi sa devina dirijabili si devotati obscurilor sustinatori.

Nu totul se termina intotdeauna asa cum incepe. Multi dintre cei propulsati ajung sa-si consolideze capacitatea de autosustinere si incep sa manifeste autonomie totala, ignorand conventiile cu sustinatorii initiali.

Privilegiile nu ajung, de regula, in mana celor care nu uzeaza de artificii si oportunism.

Si in domeniul politic si in cel economic, evidentierea este foarte importanta, iar ea depinde foarte mult de oportunitate. Avand in vedere ca, in general, atentia oamenilor este atrasa de lucrurile deosebite, iesite din comun, tendinta de a exagera este prezenta in toate incercarile de a evidentia calitatile pretendentilor la putere.

Competenta profesionala si integritatea morala sunt calitati care nu se regasesc totdeauna la cei care cauta puterea.

Se presupune ca este dorita puterea in scopul de a face mai bine anumite lucruri, dar, o data primita, face sa tresalte instinctul de dominanta al posesorului si sa fie tentat sa se autoaprecieze atat de mult incat sa treaca pe planul doi motivele afirmate initial.

Autoaprecierea exagerata atrage subaprecierea celorlalti si considerarea lor ca mijloace si nu ca parteneri.

Cei care detin puterea trec intr-o categorie aparte, a ciudatilor, capriciosilor, instabililor, arogantilor, pentru a nu mai permite considerarea lor ca egali cu cei care pot fi invinsi, si pentru a folosi orice eschiva posibila pentru a ramane pe locul ocupat.

In imaginatia lor, ei devin invincibili, si nu ar recunoaste niciodata ca au gresit ceva sau ca nu meritau puterea.

Realizarea sociala nu este garantata de nimic. Societatea nu are legi care sa impuna accesul tuturor la putere. Regula de baza este selectia si accesarea oportunitatilor.

Cu cat constientizezi mai bine incapacitatea de a face ceea ce ai dori, cu atat mai mult trebuie sa te inhibi, sa astepti sau sa renunti la dorinte si visuri. Pentru a-si indeplini visurile, unii nu mai asteapta situatia ideala, cand cineva le va recunoaste meritele, si recurg la artificii prin care sa poata avansa.

A avea o oportunitate depinde de propriile artificii, dar si de sansa.

Oportunitatea nu presupune solutii perfecte, ci solutiile cele mai bune dintre cele prezente.

Multi oameni au merite, dar nu reusesc sa acceada la nivelul social sau material pe care l-ar merita.
Evidentierea meritelor, de cele mai multe ori, este deficitara, iar cei care ar trebui sa sustina pe cel care are merite, au probabil motive sa nu aprecieze persoana respectiva.

Dominanta este premiul care poate fi primit in urma castigarii unei competitii, sau dominanta duce la castigarea competitiei.
Competiţia este motorul progresului, dar uneori nu este corecta. Cand incorectitudinile devin mijloace sigure de obtinere a progresului, oamenii cinstiti sufera, iar cei fara caracter prospera. Perpetuarea incorectitudinilor determina frustrare in randul celor nedreptatiti.

Neaplicarea legii, incorectitudinea sau inexistenta ei, incurajeaza gasirea unor posibilitati de a profita de meritele altora.

Obtinerea progresului se poate face pe cai necinstite, dar trebuie sa avem in vedere si tendintele de exagerare ce pot rezulta prin progres. Chiar si progresul corect poate ajunge sa dezechilibreze, atunci cand nu respecta anumite limite.

Oamenii nu mai depind de impresia celor din jur. Impresia poate fi cumparata cu bani.
Existenta si dominanta sunt mai importante decat impresia. Impresia conteaza poate doar atunci cand poti obtine ceva, fara bani.

Normalitatea este atat de greu de obtinut astazi, incat a fi original este deja o extravaganta. In loc sa poti fi mandru ca ai creat ceva original, trebuie sa te feresti pentru a nu fi marginalizat. Numai cei foarte puternici, independenti, dominanti, isi pot permite sa riste fiind originali.

Doar cei care domina au voie sa conduca, sa schimbe, sa formeze opinii, sa creeze moda, noile curente.

Fiecare om ii accepta mai degraba pe cei care ii seamana. Dar, viata in uniformitate este plictisitoare. Diversitatea determina dinamism prin alternativele puse la dispozitie, chiar daca ele pot fi contradictorii.

Problema apare atunci cand una dintre categorii devine dominanta si blocheaza evolutia altor categorii.
Daca sunt eliminati concurentii, progresul dobandit poate ajunge la plafonare, stagnare. Pentru a progresa este nevoie de competitie.

Oamenii fac tot posibilul sa-si afirme superioritatea chiar si atunci cand nu au argumente. Produc argumente false si simulari, care sa arate ca ei stapanesc tema discutiei si oricat de argumentata si logica ar fi sustinerea ta, ei nu vor recunoaste sincer ca ai dreptate. Incearca sa banalizeze, sa bagatelizeze, sa vulgarizeze orice conceptie a ta pentru a-i diminua valoarea, sau o ignora, grabindu-se sa dea un alt curs discutiei, favorabil numai lor si sa-si poata etala meritele.

Daca dominanta prin lupta dreapta nu reuseste, se trece la inselaciune si construirea cultului propriei personalitatii, care sa tina loc de alte eforturi demonstrative. Cultul personalitatii nu se bazeaza pe corectitudine. Persoana respectiva nu accepta nimic ce ar putea sa-i strice imaginea pedanta de comandor.

Cei care spun celui care vrea sa domine prin cultul personalitatii un adevar care ii poate strica imaginea, sunt considerati rauvoitori. Niciodata n-o sa recunoasca faptul ca el a gresit ceva. Totdeauna altii au fost de vina.

Nu facem analiza si critica celor care se refugiaza in cultul propriei personalitati pentru a scapa de adevarul dureros si injositor care-i caracterizeaza, pentru ca ar fi inutil. Ei oricum vor exista.

Teroarea

Oamenii trebuie sa-si poata pastra demnitatea, sa nu ajunga sa se injoseasca pentru a supravietui.

Omul dispune de un puternic potential mental, dar societatea nu ofera prea multe posibilitati de a-l exploata in mod eficient.

Daca nu dispune de bani si relatii pentru a se putea proteja, omul este impins de societate catre munca fizica si exploatare.

Desi poti crea ceva valoros, trebuie sa-ti limitezi aceasta disponibilitate, in loc sa o dezvolti, si esti nevoit sa te angajezi intr-o munca sub potentialul tau creativ, doar pentru a supravietui.

Pornind de la lipsa unui loc de munca, de la greutatile familiale, problemele se acumuleaza si pot crea, pentru cei in cauza, un spatiu al terorii.

Oamenii s-au obisnuit sa obtina totul doar prin forta si parsivism. Chiar daca nu vrei asta, ceilalti te forteaza sa procedezi asa. Asta ne arata ca normalul, frumosul, eticul, moralitatea, nu mai sunt utile supravietuirii.

S-a ajuns la disperare. Ceea ce este normal pare a fi prea simplu, aproape incredibil si chiar plicticos. Problemele zilnice sunt prea multe pentru a mai putea fi atenti la ceea ce nu reprezinta o problema.

Am ajuns sa consideram normala fortarea oricarei situatii pentru a obtine un profit. Cine nu face asta este considerat un neadaptat. A cauta normalitatea si armonia a devenit un ideal la care nimeni nu mai are curajul sa spere.

Linistea nu poate fi obtinuta fara forta. Ca sa ajungi la liniste trebuie sa lupti, sa te impui.

Calmul tau poate sa-i deranjeze pe cei care sunt nervosi si considera ca este nedrept ca ei sa aiba probleme si tu nu. Ei nu isi inchipuie ca tu poti avea probleme mai mari decat ei, dar nu arati acest lucru. Uneori ei te provoaca sa fii si tu impulsiv pentru a le arata ca esti suparat. Atunci se bucura si o fac pe superiorii aratandu-ti ca ai gresit.

Cel care conduce isi poate permite sa fie interiorizat, aratand astfel ca il preocupa probleme mai importante decat ale subalternilor, ceea ce face ca uneori sa nu le acorde nicio atentie aratandu-le cat este de ocupat. Subalternii trebuie sa fie tot timpul atenti la sef pentru a recepta imediat eventualele mesaje ce trebuie executate. Asa ca ei nu pot avea altceva mai important de facut decat sa fie disponibili pentru comenzile sefului.

Cea mai oribila si stresanta situatie este cand simti ca nu mai ai nicio putere, ca ai ajuns la voia unui nemernic.

Poti fi supus terorii intr-un mediu in care vrei sa stai, ori intr-un mediu in care nu vrei sa stai.
Te poti afla intr-un mediu care iti place in general, dar in care apare ceva care te terorizeaza, ori, te poti afla intr-un mediu in care nu vrei sa stai, dar nu ai de ales si trebuie sa suporti teroarea din acel mediu pentru ca altfel ar fi mai rau.

Teroarea are o multitudine de surse, unele evidente, altele ascunse.

Teroarea se poate face simtita la orice nivel al societatii, intr-o multitudine de forme. Poate fi violenta sau subtilă, permanenta sau sporadica, previzibila sau imprevizibila.

Sistemul social nu poate garanta protejarea persoanei impotriva terorii de ansamblu, de zi cu zi. La nivelul individului se aduna o multime de factori perturbatori, care, in final, aduc omul intr-o stare de stres maxim, stare care nu poate fi depasita deoarece cauza nu dispare. Astfel, omul isi traieste viata terorizat de toate amenintarile si problemele zilnice.

De la grijile pentru simpla supravietuire, pana la lipsa protectiei fizice in fata bolilor sau in fata talharilor care conduc strada, se aduna o multime de factori perturbatori pentru psihicul uman.

O alta conjunctura in care suntem nevoiti sa suportam stresul, este la serviciu. Aici putem fi terorizati atat de un sef exagerat de cicalitor, pretentios ori agresiv, sau, in cazul cand avem colegi lipsiti de bune maniere si de scrupule. Cum o slujba este greu de gasit, ne fortam limitele suportabilitatii sperand ca ceva se va schimba in bine.

La toate greutatile pe care ni le rezerva viata, se mai adauga si lupta cu propriul Eu neinteles, si crearea problemelor artificiale, nerezolvarea intentionata sau amplificarea problemelor simple, de catre persoanele care conduc societatea.

Teroarea provine atat din situatiile care ameninta viata, cat si din stresul intretinut de micile probleme zilnice de natura relationala, fiziologica etc., care sunt neglijate, amanate, si, treptat, devin de nesuportat.

Intre limitari si dorinte neimplinite se strecoara incet, incet, teroarea, sub forma stresului, a inhibarii cvasipermanente, a frustrarii, a actiunilor mecanice care si-au pierdut motivatia, a dezorientarii in tumultul cotidian.

Mentalul isi pierde armonia. Trairea devine haotica, necontrolabila. Rezonanta mentala a disparut.

Nu mai exista timp pentru a te reculege. In loc sa facem ordine in interiorul nostru, noi transformam interiorul in sclavul exteriorului. Interiorul nu ne mai apartine. Suntem prea atenti la ce se intampla in exterior pentru ca simtim o permanenta amenintare.

O problema mai putin evidenta, dar foarte importanta, este auto-teroarea. Oamenii constata ca anumite aspecte ale vietii lor ii streseaza, dar nu-si pun problema daca nu cumva chiar ei le accentueaza prezenta in gandul lor, mai mult decat ar trebui. Uneori exageram cu anumite griji sau problematizam prea repede lucruri marunte.

Probabil ca uneori este vorba si de o lipsa a unor preocupari placute, fapt care lasa loc gandurilor negative. Anumite aspecte negative ajung sa domine viziunea de perspectiva, blocand dispozitia in registrul trairilor negative.

Echilibrul vietii depinde de puterea de constientizare a problemelor si de gasire a solutiilor. Pentru un trai mai bun, suntem obligati sa fim atenti sa nu ne cream singuri probleme. Aceasta grija permanenta pentru problemele prezente sau care ar putea sa apara, se transforma in stres.

In permanenta viata ne rezerva surprize, de cele mai multe ori neplacute. Entropia lucreaza pentru acest lucru.

Grijile se acumuleaza si ajung sa ne ocupe atentia, asa incat nu ne mai ramane timp si dispozitie psihica pentru a crea, a medita la proiecte interesante, a observa subtilitati s.a.m.d.

Din potentiali creatori de frumos, devenim luptatori pentru a exista, indiferent de mijloace. Din ceea ce am fi vrut sa fim, chiar daca era sublim, devenim doar ceea ce putem sa fim.

Incercam sa fim ceea ce nu suntem. Societatea ne forteaza sa facem asta, pentru a putea subzista in concursul dominatorilor.

Ajungem sa nu mai stim ce se intampla cu noi si ce simtim. Incepem sa fim ceea ce nu suntem. Nu avem timp suficient pentru a ne intelege pe noi insine, din cauza problemelor perpetue.

A medita linistit pentru a-ti limpezi gandurile pare a fi un privilegiu. A putea sa ramai calm si destins nu este ceva obisnuit, deoarece asta te scoate din ritmul alert si automat pe care trebuie sa-l mentii in fata celorlalti.

Trebuie sa fii atent sa nu-ti pierzi locul cu greu obtinut in ierarhia sociala. Obtinerea unui privilegiu iti da incredere, dar nu prea multa relaxare, deoarece trebuie sa lupti in continuare pentru a pastra ce ai castigat.

Viata iti ofera atatea surprize, mai mult neplacute, incat ajungi sa-ti fie frica sa te bucuri de ceea ce ai reusit cu greu sa realizezi.

A fi pe deplin fericit, inseamna a fi si putin ignorant sau inconstient de viteza cu care se pot schimba astazi lucrurile.
Plenitudinea trairii necesita o anumita atmosfera, care sa-ti permita sa lasi sa intre in rezonanta constiinţa si simtirea.

Ce lipseşte?
Evident, lipseste constientizarea, atat la nivel personal, cat si la nivel social.

Totul depinde de fiecare si de noi toti impreuna.

Aspiratiile, planurile de progres, ne fac sa speram, iar societatea ne intampina cu limitari, blocaje, amenintari, obligatii interminabile.

Stresul a devenit ceva obişnuit. Daca nu-l putem evita, atunci va trebui cel putin sa-i reducem efectele.

Posibilitatile de a ne feri de stres depind in primul rand de starea materiala si de timpul disponibil. Starea materiala personala deficitara si dezorganizarea societatii, duc la limitarea posibilitatilor de reechilibrare.

Presiunile exercitate de societate asupra membrilor sunt cu atat mai mari cu cat ei se afla mai aproape de marginea ei. Cu cat un membru al societatii are o pozitie sociala mai nevoiasa, un statut profesional scazut, o situatie materiala deficitara, familie grea, cu probleme de sanatate s.a., cu atat el va suporta o presiune psihologica mai mare si eforturile pe care trebuie sa le faca pentru a rezista vor fi mai mari.

Tensiunile psihice determinate de greutatea rezolvarii problemelor legate de sanatate, familie, educatie, profesie, sunt continue si, de cele mai multe ori, au o legatura de cauzalitate intre ele. Problemele se aduc una pe cealalta atunci cand persoana respectiva nu gaseste solutia potrivita pentru a le rezolva corect.

Mereu apar probleme pe care noi le acumulam. Fortam psihicul cautand rezolvarea lor. La un moment dat ajungem sa fim mai sensibili decat trebuie la probleme pe care altadata le puteam ignora. Aceasta denota ca am suprasolicitat psihicul fara a-i oferi compensarea necesara.

Mentinand aceasta stare mentala negativa, ajungem sa pierdem optimismul si sa vedem perspectiva prin prisma trairilor care s-au stabilizat dupa multitudinea de probleme.

Desi nimeni nu doreste aceasta stare, intr-un tarziu observam ca nu putem face mai mult, ca avem niste limite de rezistenta pe care nu le putem depasi.

Constatam ca problemele nerezolvabile, precum si cele care necesita perioade lungi de solutionare, ne terorizeaza.

Dragoste "fosta" si dragoste "actuala"

Are dragostea si aspecte negative? Se pierde farmecul iubirii?
Dragostea este un sentiment foarte puternic de care avem nevoie. Ea aduce un echilibru interior, dar, daca ne ocupam de ea mai mult decat trebuie, poate deveni si un calvar. Asa ca, trebuie intretinuta, dar nu obsesiv.
Unii spun ca ea ar fi doar semnul supunerii, ca persoana indragostita a fost cucerita. Cred ca aceasta cucerire trebuie sa se intample mereu, dar sa nu fie urmata si de profit.
Se zice ca, in timp, se pierde farmecul necunoscutului, necunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut si dragostea slabeste.
Intram in repetitie, obisnuinta, saturatie...
Dragostea poate fi actuala, simtita, traita in prezent, sau trecuta, apusa, fosta...
Este o relicva pentru care cadem in melancolie, suferim pentru ca a fost, sau pentru ca nu mai este. Depinde de modul in care s-a terminat.
Pentru a reactiva dragostea trebuie sa reactivam si motivele, sau sa gasim altele.
Unii sau unele considera ca merita dragostea si fara sa ofere motive. Au pretentia la o iubire neconditionata.
Este cam greu sa nu conteze ce face partenerul sau partenera si sa fie iubit/a permanent fara conditii.
Cand motivele reprezinta un efort prea mare inseamna ca cei doi nu se prea potrivesc.
Atunci cand potrivirile apar fara eforturi, cand meritele unuia reprezinta chiar vointa sa, atunci relatia este armonioasa si conditiile nu trebuie impuse.
Conditiile impuse pot diminua sentimentul de iubire. Ceea ce este impus ne forteaza sa trecem in spectrul ratiunii si sa cautam o solutie de iesire. Instinctiv dorim sa iesim din limitele impuse de altcineva. Singurele limite acceptabile sunt cele pe care ni le stabilim noi insine.
Asa ca, daca limitele partenerilor nu coincid, dragostea actuala isi schimba statutul... Devine o fosta...

Conservarea Constiintei In Sisteme Durabile

O dată cu începerea experimentelor de clonare şi a realizării hărţii genomului uman, a devenit evident faptul că genetica a deschis poarta unor mari provocări.

Chiar dacă legile vor interzice experimentele din motive morale, ştiinţa nu va sta pe loc niciodată. Trebuie ţinută seama de riscurile mult mai mari ale trecerii în clandestinitate a unor oameni de ştiinţă bine plătiţi de cercuri obscure şi care vor să-şi continue cercetările sub comanda lor.

Încă este prea devreme faţă de nivelul posibilităţilor ştiinţifice şi sociale să visăm la schimbări majore ale modului de reproducere în masă a speciilor, programat cantitativ şi calitativ, dar putem şi chiar este necesar să visăm la o lume mai bună.

Un vis fascinant ar fi să devenim nemuritori, prin perfecţiunea setărilor genetice, sau să putem înlocui organele nefuncţionale cu altele clonate.

O altă variantă, dacă cele de mai sus nu s-ar realiza, ar fi să ne putem abandona corpul, pentru altul construit dintr-o structură materială sau chiar nematerială.

Transferul într-un alt corp ridică probleme de o diversitate greu de imaginat.

Primele gânduri ni le-am face pentru modalitatea de a simţi ceea ce simţim în forma actuală, pentru modul de a vedea viaţa, societatea etc.

Ce este de preferat: să trecem irevocabil în lumea "celor drepţi", ori să avem şi alternativa de a putea beneficia de prelungirea vieţii într-o structură artificială ?

Problema transferului într-o altă structură presupune o tehnologie cu detalii greu de închipuit.
Dar ce ne opreşte să facem ipoteze, sa abordam imposibilul aparent astazi? Poate doar orgoliul de a ne impune în societate ca oameni care nu greşesc niciodată, nici măcar în vis...

Prelungirea vieţii sau transferul ei într-un alt corp, presupune a şti mai întâi ce este ea. Ce anume transferăm?
Noţiunile pe care le utilizăm acum nu sunt suficient de clare: suflet, spirit, conştiinţă, conştientizare, reprezentare etc.

A realiza un continuum al conştiinţei prin trecerea ei reversibilă într-o structură materială sau nematerială, este o provocare greu de ignorat, chiar dacă ar fi considerată imorală.

Tehnologia transferului ar trebui să stăpânească modalitatea de conservare a conştiinţei, natura şi dimensiunea ei, condiţiile spaţiale şi temporale, pentru a putea pregăti un spaţiu potrivit.

Cu cât durata vieţii va fi mai mare, cu atât mai mult ne vom putea dezvolta structura mentală. Aplicarea noilor descoperiri ale sţiinţei pentru prelungirea vieţii (vezi celulele stem, nanostructurile etc.), vor mări nu numai timpul disponibil pentru învăţare, dar şi capacitatea psihică, prin evitarea scăderii numărului neuronilor şi corectarea structurilor nefuncţionale.

Printr-o cunoaştere aprofundată a mentalului, s-ar putea ajunge la monitorizarea şi controlul stărilor emoţionale, pentru a regla la timp dezechilibrele periculoase şi a evita traumele psihice. Controlul emotional ar putea viza limitarea intensităţii unora, prea negative sau prea pozitive.

Conservarea conştiinţei presupune atât păstrarea memoriei, cât şi o continuitate a trăirii, o continuitate a evenimentelor acestei memorii, ca date abstracte care determină sau au potenţialul de a determina anumite conexiuni şi stări emoţionale specifice persoanei.

Transferul memoriei implică transferul informaţiei abstracte, precum şi a reflexelor fiziologice.

Informaţiile trebuie să poată fi reprezentate. Ele sunt transferate dintr-un depozit in altul, dar trebuie să fie conectate la pârghiile de prelucrare, expresie, comunicare.

Dacă memoria ar deveni transferabilă, s-ar putea evita pierderea unui timp îndelungat şi a unui efort depus de o persoană pentru învăţare.
Datele transferate vor trebui să rezoneze în aşa fel încât să reproducă stările mentale, concentrarea, conştientizarea, emoţiile, motivaţiile, caracterul, temperamentul, specifice persoanei, să aibă în continuare calităţi creative, să dezvolte structura informaţională. De asemenea, va trebui reglată sensibilitatea, mijloacele de recepţie.

O problemă ar fi: cum s-ar putea face conexiunile? Conţinuturile memoriei trebuie tratate ca structuri (informaţionale) distincte, separate, sau formează un întreg? Cum se realizează conexiunea lor?

Orice stare psihică este de fapt o stare de natură electrică, o conjunctură de celule activate. Starea mentală reflectă activitatea electrico-chimico-fizică a structurii nervoase.

Toate aceste idei ar trebui să devină proiecte la care să se lucreze ştiinţific.
In loc să se investească inutil bani în armată, campanii electorale, salarii pentru funcţionari care nu produc nimic etc., mai bine s-ar crea institute de cercetare pentru idei imposibile astăzi, dar foarte posibile mâine...

Minunile nu prea apar în zilele noastre.
Dacă nu cercetezi ştiinţific, nu vei vedea niciuna!

Sa facem ce trebuie

Pentru a face "ceea ce trebuie", in primul rand este necesara ordinea.

Ordinea si evaluarea corecta a prioritatilor ne ajuta sa nu ne incarcam cu probleme neimportante si sa nu ignoram problemele importante.

Este necesara gasirea unui optim in tot ce facem, deoarece energia, capacitatea mentala, timpul disponibil, sunt limitate.

Juraminte...

Atat de buna reputatie are cuvantul unei persoane incat este nevoie de juraminte.
In cele mai importante momente, cand trebuie sa aratam hotarati sa facem ceva, juram...
Parca doar atunci, in acel moment se hotaraste totul.
Este un ritual care cred ca mai mult exprima constrangere decat o profunda hotarare.
Mintea constransa are tendinta sa strabata exact ceea ce i se opune, iar daca nu reuseste, apare stresul.
Jura degeaba si demnitarii cand primesc o functie inalta, jura si medicii si avocatii si rezulta... societatea corupta in care traim...
Formalismele ar trebui sa treaca pe planul doi si sa se aplice legile.
Juram la casatorie, in fata judecatorilor s.a.m.d.
Degeaba am jurat, daca viata ne aduce in trairi neasteptate, in momente de slabiciune, frica sau nevoie, cand controlul rational dispare, lasand locul instinctelor.
Juramintele nu au nicio valoare, sunt pur formale.
Ce s-ar intampla daca un om ar trai zilnic cu grija de a nu incalca juramantul? Probabil ar avea un conflict interior permanent. Si acesta nu ar fi rezultat din vointa, ci ar fi o lupta nedorita, care s-ar duce impotriva gandirii libere si nu ar inceta niciodata. Gandul trebuie sa fie liber, sa aiba atat momente de concentrare cat si de eliberare. Nu poti fi liber sub juramant. A fi liber inseamna sa poti gresi. Noi incercam sa fim ceea ce nu suntem, declaram ca suntem perfecti, ca nu gresim, nu vrem sa recunoastem realitatea in care traim.
Ce bine ar fi sa avem voie sa gresim, dar sa nu se intample niciodata... Se intampla invers: nu avem voie sa gresim, dar uitam ca nu suntem perfecti, si facem greseli.
Mereu ne miram ca am gresit. Poate ca nu ar trebui sa ne miram.
In viata nu sunt mereu utile conceptele batute in cuie. Uneori este nevoie de flexibilitate, de adaptare.
Juramintele ar trebui sa ramana mai mult la nivel de intentie in corelatie cu situatia. Cum lucrurile evolueaza, se schimba, si juramantul isi pierde actualitatea.
Juramintele sunt un fel de pedepse conditionate sau promisiuni de scandal. Daca nu le respecti, stii sigur ca dai de belea.
Si cum ne bazam pe "incercarea moarte n-are"...

Incredere

Increderea are la baza speranta sau convingerea ca este posibil ca anumite lucruri pozitive sa se intample sau sa se repete.

Secrete...

Avem secrete... Nu exista om fara secrete.
Mai sunt unii care spun ca ei nu au nimic de ascuns; acestia ori sunt prosti ori sunt cei mai mari mincinosi. Ar mai fi o "specie": cei care nu mai au nimic de pierdut.
Oricine tine la imaginea lui nu va fi atat de sincer incat sa-si faca publice slabiciunile ciudate. Oricine tine la nevasta lui nu-i va spune ca a vazut pe strada o femeie exact cum ii place lui. Niciun om politic, oricat ar fi de binevoitor, nu va spune ca el vrea doar sa fie conducator si sa ramana in istorie.
Este chiar bine sa avem secrete. Este bine sa ne putem dezvolta o lume interioara, in care sa construim planuri pentru indeplinirea dorintelor, curiozitatilor. Niciun secret nu poate fi tinut ascuns prea mult timp fara a determina efecte negative.
Tinem noi ascunse anumite evenimente, dar, intr-un tarziu tot ne vom confesa cuiva pentru a arata adevaratele sentimente si cat de mult am suferit. Poate vom capata recunoasterea calitatilor noastre avnd in vedere suferinta indurata. Poate se va intelege ca suntem puternici pentru ce am trait si avem sentimente, in ciuda aparentei de oameni fara probleme.
Facem planuri, dar daca se tot aduna planurile si nu reusim sa concretizam niciunul, simtim ca lumea ne subapreciaza si unica sansa de a le dovedi ca totusi lucram intens si suntem capabili, ramane sa le destainuim cate ceva din planurile noastre.
Secretele consuma energie. Daca nu sunt exteriorizate ele ne domina din interior. De multe ori, oamenii incearca sa nu spuna tot secretul sau sa nu-l clarifice intrutotul. Unii prefera sa faca aluzii, insinuari si se simt multumiti daca reusesc sa transmita ceva fara a spune direct. Prefera ca secretul lor sa fie subinteles. In acest mod se mai descatuseaza putin fara sa-si faca un dezavantaj. Este si un fel de tatonare. Daca simt ca nu-si fac rau, uneori vor dori sa repete ori sa aprofundeze destainuirea.
Secretele de bine ne cresc puterea interioara, iar cele de rau o scad. Dezvaluirea secretelor nu are rost daca ne face rau.

Trairea si timpul

Omul este foarte posesiv, are instinctul de proprietate foarte dezvoltat. Doreste sa stapaneasca totul, inclusiv timpul, chiar daca pentru asta construieste o inchipuire. Omul este nostalgic pentru tot ce a avut bun si nu mai are. Ar vrea sa reintre in posesia tuturor bunurilor, relatiilor si starilor pozitive pe care le-a avut candva. Timpul este cel mai mare inamic, el fiind ireversibil.
Pentru trairile placute, timpul nu a fost pierdut, asa ca este regretabila doar pierderea trairii respective, pe care omul ar vrea sa o poata pastra vie. Pentru trairile negative consideram ca timpul a fost pierdut.
Oricat am fi de fericiti la un moment dat, nu putem castiga timpul decat aparent, simbolic. Starile de rezonanta, de plutire, de plenitudine, ne fac sa simtim ca am devenit vesnici, dar, fizicul are grija sa influenteze aceasta stare afisandu-si necesitatile, neputand depasi un anumit nivel de autonomie. Luptam sa castigam momente sublime care sa ne dea iluzia ca am depasit conditia de fiinta trecatoare, dar chiar daca am trecut printr-o stare de relaxare, de placere, fizicul tot are nevoie de refacerea ciclurilor pe baza carora functionam.

Din nou acasa

Noaptea se lasase aproape brusc peste autostrada cenusie. Luminile se aprinsera de-a lungul drumului si straluceau multicolor. Muzica ne captivase atentia cu ritmurile si armoniile ei exotice, impingandu-ne tot mai mult in romantism.
Eram incantati de plimbare si incercam sa rezistam tentatiei de a ne provoca reciproc. Ochii ne straluceau de pasiune cand se-ntalneau si trebuia sa facem ceva, un gest oricat de simplu, sa ne mentinem surasul. Simteam ca intre noi s-a nascut o complicitate in a face jocuri si glume. Aveam nevoie de apropiere.
Caldura din masina o facea sa-si mai ridice fusta, aratandu-mi picioarele ei atletice, pe toata lungimea lor.
Intrasem in oras si cerul se innegrise de tot.
Am ajuns in casa si am lasat bagajele la intrare. Incepusem sa ne dezbracam, aproape instinctiv, si nu stiam ce sa facem mai intai... Sa mancam ceva, sa despachetam, ori sa ne lasam prada atractiei dintre noi...
M-am aruncat pe pat sa-mi revin putin. Sesizam ce liniste era.
Ea s-a apropiat de mine si a inceput sa-si descheie nasturii de la haina. Isi puse piciorul drept pe pat, lasand sa se vada totul pana la bikini albi dantelati, imaculati.
Parfumul imbatator incepea sa se raspandeasca.
Isi lasa haina sa alunece usor si isi scoase bluza. Provocarea era prea mare. Nu m-am mai abtinut si am intins mana catre ea.
O mangaiam usor, cu varful degetelor, si incepu sa inspire printre dinti si sa lase capul pe spate. M-am apropiat sa o sarut. Atunci s-a lasat peste mine, acoperindu-ma. Exact cum imi place mie... Amandoi intrasem in extaz...

Autocontrol

Orice exces ajunge sa distruga ceva din noi si sa ne faca dependenti, ori sa ne strice relatia cu exteriorul.
Problema este cum sa ne dam seama ca exageram, daca in acel moment ne simtim bine?

Afectivitate

Stim ca sentimentele au la baza emotii cristalizate si pot fi compuse din mai multe emotii primare (dezgust, tristeţe, surprindere, frică, furie, bucurie, curiozitate, mirare, rusine, oboseala, stres).
Ar fi interesanta o lista a celor compuse, cu ce cuprind ele.
Gelozia = manie, tristete, frica
Rusine = frica, dezgust
Vinovatie = tristete, dezgust, frica
Mandrie = bucurie, furie, dezgust
Aroganta = furie, dezgust

Educatie

* Copiii nu invata ceea ce le spun parintii, ci ceea ce fac parintii...

* Dilema: Cum este mai bine sa procedezi cu un deviant?
Trebuie sa tii cont ca daca nu-i zici nimic, nu-l critici, este ca si cum il incurajezi, iar daca il critici, il ambitionezi...

Raspunderi

Pentru orice fapta trebuie sa fim raspunzatori fata de noi insine, pentru a corecta ceea ce a fost gresit.
Daca ne acoperim greselile in loc sa ni le analizam, la un moment dat nici n-o sa mai credem ca avem puterea de a le remedia. De fapt, aceasta putere provine din antrenament, format pas cu pas, etapa cu etapa.
Responsabilitatea fata de noi insine este necesara deoarece putem astfel sa ne apropiem de motivele reale pentru care am ajuns sa suportam situatii neplacute, sa le intelegem si sa le evitam.

Dependenta de sentimente sublime

Fericirea vine din trairea sentimentelor sublime, iar trairea sentimentelor se invata.
Trebuie sa ai o oarecare initiere pentru a intelege cum sa ai si sa pastrezi sentimentele placute. Daca ai reusit sa afli cum se formeaza un sentiment sublim si cum il poti trai, vei putea ajunge la o stare de traire inefabila. Daca ambii parteneri pot face asta, atunci vor simti rezonanta.
Este greu sa nu devii dependent de rezonanta sentimentelor sublime...

Echilibru intre suflet, spirit si fizic

Trebuie sa existe un echilibru intre suflet, spirit si fizic.
Sufletul reprezinta trairea afectiva, iar spiritul este gandirea rationala.
Mereu exista o oscilatie intre aceste trei componente fundamentale: suflet, spirit, fizic. Trebuie sa nu neglijam niciuna dintre ele.
Ne implicam in relatii, proiecte, probleme, bucurii, trecem prin tot felul de evenimente care ne afecteaza trairea emotionala.
Cand concepem, ne formam o viziune, identificam, organizam, conducem etapele si mijloacele de constructie pentru proiectele noastre, utilizam ratiunea.
Chiar daca afectiv si rational suntem echilibrati, realizati, fizicul are nevoile sale care nu pot fi ignorate. Daca pastram anumite reguli putem avea o stare in care organismul nu ne creeaza probleme. Intretinerea corpului fizic nu este un moft, este o necesitate, dar asta nu trebuie sa afecteze grija pentru celelalte doua aspecte de baza. Exagerarea ne-ar duce la narcisism.
Uneori ne implicam prea mult in activitatea profesionala, ceea ce pare a fi un refugiu pentru a scapa de nerealizarile emotionale sau fizice, ori ca ambitie pentru a depasi o conditie sociala nesatisfacatoare. Prea multa preocupare pentru cariera ne poate face orgoliosi si, candva, latura emotionala ori cea fizica, se va razbuna pentru ignorare.
Unii sunt prea atenti la orice mica schimbare emotionala, sunt prapastiosi, au impresia ca totul s-a terminat si nu se mai poate recupera. Poate fi adevarat, dar grija excesiva si spaima ca ceva se termina pot fi mai mari decat efortul de a repara ce se mai poate sau pentru un nou inceput. Nu poti face totul doar pentru suflet. Am deveni egocentrici.
Degeaba ne iluzionam. Fara forta fizica, vointa moare... Fara vointa, fizicul slabeste... Fara sentimente pozitive, placute, nimic nu are rost...

Interese

Uneori ne putem supara pentru lucruri simple si fara importanta (mai ales cand beneficiem de o pozitie dominanta), iar alteori nu ne suparam nici pentru lucruri mai importante, pentru a fi acceptati de un anumit grup sau de o anumita persoana, pentru a pastra o relatie in care urmarim un interes mai valoros decat efectul eventualei suparari.

Iubire si armonie

Iubirea poate fi de mai multe feluri, mai puternica sau mai slaba. Iubirea are nevoie nu doar de motive unilaterale, ci si de confirmari de reciprocitate.
Trairea sentimentului de iubire te poate face sa devii mai profund si sa faci planuri mai indraznete. Simti ca fericirea nu mai este doar o vorba, ci o energie in care traiesti direct.
Sentimentul iubirii nu trebuie alterat plasandu-l intre trairi ieftine. Trebuie sa aiba un loc al lui unde sa ramana pur, sa te poata orienta spre armonie...

Echivalente

Durata iubirii este echivalenta cu durata avantajelor...

Pozitivarea tragediei personale prin atac

O persoana va trebui sa destainuie intr-un fel ceea ce o consuma pentru a diminua tensiunea interna. Aceasta destainuire poate sa-i aduca distrugerea imaginii proprii sau imbunatatirea ei. Depinde de modul de expunere.
Persoana incearca sa-si prezinte problema nu prin manifestarea durerii, ci prin a-si recunoaste maniera meritorie in care a procedat. Gaseste merite in modul cum a actionat, chiar daca de fapt ea nu a castigat nimic. Afirma ca asa a vrut sau a simtit sa faca.
Ea ataca in loc sa se planga, reproseaza indirect faptul ca ceilalti nu au putut face ca ea, sa piarda pentru a proteja altceva. Nu afirma clar si exact de la inceput, face doar o afirmatie care ar putea trezi suspiciuni si intrebari tocmai pentru a testa cam ce impresie sau preconceptie au ceilalti despre ea. O cred in stare sau isi manifesta indoiala... Atunci, ea chiar are argumentul intamplarii reale si poate dovedi ca are o baza si ca nu a fost ipocrita.
Fapta in sine nu trebuie sa fie foarte importanta, dar suportul atacului este real si interpretat in favoarea ei. De fapt, ea are o tragedie personala pe care vrea sa o pozitiveze gasindu-si merite in ea si atacand. Cu astfel de scene repetate, o persoana isi poate imbunatati imaginea. Daca s-ar plange de ce i s-a intamplat ar arata ca sufera si a pierdut, dar asa arata ca a avut puterea sa suporte.

Melancolism

Niciodata nu va fi exact cum dorim sau cum a mai fost...

Relatii

Cand simti ca esti autonom, independent, lumea incepe sa te caute. In mod sigur, aceasta stare inspira incredere celorlalti si arata ca ai potential.


Prietenia are la baza un principiu foarte practic: schimbul de favoruri...