Trairea si timpul

Omul este foarte posesiv, are instinctul de proprietate foarte dezvoltat. Doreste sa stapaneasca totul, inclusiv timpul, chiar daca pentru asta construieste o inchipuire. Omul este nostalgic pentru tot ce a avut bun si nu mai are. Ar vrea sa reintre in posesia tuturor bunurilor, relatiilor si starilor pozitive pe care le-a avut candva. Timpul este cel mai mare inamic, el fiind ireversibil.
Pentru trairile placute, timpul nu a fost pierdut, asa ca este regretabila doar pierderea trairii respective, pe care omul ar vrea sa o poata pastra vie. Pentru trairile negative consideram ca timpul a fost pierdut.
Oricat am fi de fericiti la un moment dat, nu putem castiga timpul decat aparent, simbolic. Starile de rezonanta, de plutire, de plenitudine, ne fac sa simtim ca am devenit vesnici, dar, fizicul are grija sa influenteze aceasta stare afisandu-si necesitatile, neputand depasi un anumit nivel de autonomie. Luptam sa castigam momente sublime care sa ne dea iluzia ca am depasit conditia de fiinta trecatoare, dar chiar daca am trecut printr-o stare de relaxare, de placere, fizicul tot are nevoie de refacerea ciclurilor pe baza carora functionam.