Dragoste "fosta" si dragoste "actuala"

Are dragostea si aspecte negative? Se pierde farmecul iubirii?
Dragostea este un sentiment foarte puternic de care avem nevoie. Ea aduce un echilibru interior, dar, daca ne ocupam de ea mai mult decat trebuie, poate deveni si un calvar. Asa ca, trebuie intretinuta, dar nu obsesiv.
Unii spun ca ea ar fi doar semnul supunerii, ca persoana indragostita a fost cucerita. Cred ca aceasta cucerire trebuie sa se intample mereu, dar sa nu fie urmata si de profit.
Se zice ca, in timp, se pierde farmecul necunoscutului, necunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut si dragostea slabeste.
Intram in repetitie, obisnuinta, saturatie...
Dragostea poate fi actuala, simtita, traita in prezent, sau trecuta, apusa, fosta...
Este o relicva pentru care cadem in melancolie, suferim pentru ca a fost, sau pentru ca nu mai este. Depinde de modul in care s-a terminat.
Pentru a reactiva dragostea trebuie sa reactivam si motivele, sau sa gasim altele.
Unii sau unele considera ca merita dragostea si fara sa ofere motive. Au pretentia la o iubire neconditionata.
Este cam greu sa nu conteze ce face partenerul sau partenera si sa fie iubit/a permanent fara conditii.
Cand motivele reprezinta un efort prea mare inseamna ca cei doi nu se prea potrivesc.
Atunci cand potrivirile apar fara eforturi, cand meritele unuia reprezinta chiar vointa sa, atunci relatia este armonioasa si conditiile nu trebuie impuse.
Conditiile impuse pot diminua sentimentul de iubire. Ceea ce este impus ne forteaza sa trecem in spectrul ratiunii si sa cautam o solutie de iesire. Instinctiv dorim sa iesim din limitele impuse de altcineva. Singurele limite acceptabile sunt cele pe care ni le stabilim noi insine.
Asa ca, daca limitele partenerilor nu coincid, dragostea actuala isi schimba statutul... Devine o fosta...

Conservarea Constiintei In Sisteme Durabile

O dată cu începerea experimentelor de clonare şi a realizării hărţii genomului uman, a devenit evident faptul că genetica a deschis poarta unor mari provocări.

Chiar dacă legile vor interzice experimentele din motive morale, ştiinţa nu va sta pe loc niciodată. Trebuie ţinută seama de riscurile mult mai mari ale trecerii în clandestinitate a unor oameni de ştiinţă bine plătiţi de cercuri obscure şi care vor să-şi continue cercetările sub comanda lor.

Încă este prea devreme faţă de nivelul posibilităţilor ştiinţifice şi sociale să visăm la schimbări majore ale modului de reproducere în masă a speciilor, programat cantitativ şi calitativ, dar putem şi chiar este necesar să visăm la o lume mai bună.

Un vis fascinant ar fi să devenim nemuritori, prin perfecţiunea setărilor genetice, sau să putem înlocui organele nefuncţionale cu altele clonate.

O altă variantă, dacă cele de mai sus nu s-ar realiza, ar fi să ne putem abandona corpul, pentru altul construit dintr-o structură materială sau chiar nematerială.

Transferul într-un alt corp ridică probleme de o diversitate greu de imaginat.

Primele gânduri ni le-am face pentru modalitatea de a simţi ceea ce simţim în forma actuală, pentru modul de a vedea viaţa, societatea etc.

Ce este de preferat: să trecem irevocabil în lumea "celor drepţi", ori să avem şi alternativa de a putea beneficia de prelungirea vieţii într-o structură artificială ?

Problema transferului într-o altă structură presupune o tehnologie cu detalii greu de închipuit.
Dar ce ne opreşte să facem ipoteze, sa abordam imposibilul aparent astazi? Poate doar orgoliul de a ne impune în societate ca oameni care nu greşesc niciodată, nici măcar în vis...

Prelungirea vieţii sau transferul ei într-un alt corp, presupune a şti mai întâi ce este ea. Ce anume transferăm?
Noţiunile pe care le utilizăm acum nu sunt suficient de clare: suflet, spirit, conştiinţă, conştientizare, reprezentare etc.

A realiza un continuum al conştiinţei prin trecerea ei reversibilă într-o structură materială sau nematerială, este o provocare greu de ignorat, chiar dacă ar fi considerată imorală.

Tehnologia transferului ar trebui să stăpânească modalitatea de conservare a conştiinţei, natura şi dimensiunea ei, condiţiile spaţiale şi temporale, pentru a putea pregăti un spaţiu potrivit.

Cu cât durata vieţii va fi mai mare, cu atât mai mult ne vom putea dezvolta structura mentală. Aplicarea noilor descoperiri ale sţiinţei pentru prelungirea vieţii (vezi celulele stem, nanostructurile etc.), vor mări nu numai timpul disponibil pentru învăţare, dar şi capacitatea psihică, prin evitarea scăderii numărului neuronilor şi corectarea structurilor nefuncţionale.

Printr-o cunoaştere aprofundată a mentalului, s-ar putea ajunge la monitorizarea şi controlul stărilor emoţionale, pentru a regla la timp dezechilibrele periculoase şi a evita traumele psihice. Controlul emotional ar putea viza limitarea intensităţii unora, prea negative sau prea pozitive.

Conservarea conştiinţei presupune atât păstrarea memoriei, cât şi o continuitate a trăirii, o continuitate a evenimentelor acestei memorii, ca date abstracte care determină sau au potenţialul de a determina anumite conexiuni şi stări emoţionale specifice persoanei.

Transferul memoriei implică transferul informaţiei abstracte, precum şi a reflexelor fiziologice.

Informaţiile trebuie să poată fi reprezentate. Ele sunt transferate dintr-un depozit in altul, dar trebuie să fie conectate la pârghiile de prelucrare, expresie, comunicare.

Dacă memoria ar deveni transferabilă, s-ar putea evita pierderea unui timp îndelungat şi a unui efort depus de o persoană pentru învăţare.
Datele transferate vor trebui să rezoneze în aşa fel încât să reproducă stările mentale, concentrarea, conştientizarea, emoţiile, motivaţiile, caracterul, temperamentul, specifice persoanei, să aibă în continuare calităţi creative, să dezvolte structura informaţională. De asemenea, va trebui reglată sensibilitatea, mijloacele de recepţie.

O problemă ar fi: cum s-ar putea face conexiunile? Conţinuturile memoriei trebuie tratate ca structuri (informaţionale) distincte, separate, sau formează un întreg? Cum se realizează conexiunea lor?

Orice stare psihică este de fapt o stare de natură electrică, o conjunctură de celule activate. Starea mentală reflectă activitatea electrico-chimico-fizică a structurii nervoase.

Toate aceste idei ar trebui să devină proiecte la care să se lucreze ştiinţific.
In loc să se investească inutil bani în armată, campanii electorale, salarii pentru funcţionari care nu produc nimic etc., mai bine s-ar crea institute de cercetare pentru idei imposibile astăzi, dar foarte posibile mâine...

Minunile nu prea apar în zilele noastre.
Dacă nu cercetezi ştiinţific, nu vei vedea niciuna!